Până în urmă cu 10 ani, trăiam în ritmul de București, cu o lungă listă de to do-uri pentru fiecare zi, cu cca 3 ore pierdute în trafic, cu aerul lipsit de oxigen pe care-l inhalam, cu zgomotul de fond pe care-l știți cu toții…aveam impresia că cineva mă bagă în priză în fiecare dimineață și mă scoate seara, la culcare..de fapt, dacă stau bine și mă gândesc eram conectată și noaptea…dar nu la mine, nu la sinele meu interior ci la ce am de făcut. Totul până într-o zi de iarnă, când, fiind într-un trafic infernal și dându-mi seama că dacă o țin tot așa în câtiva ani voi claca, m-am decis! Am acceptat că plecarea din București, pe care Dragoș mi-o tot propunea de vreo 2 ani, este o soluție ca să încep să simt că trăiesc. Am venit seara acasă și i-am spus lui Dragoș, da, sunt de acord să ne mutăm. Și în câteva luni, ne mutam în Cisnădioara, lângă Sibiu. Vă mărturisesc că inițial m-am despărțit cu greu de capitală, mai ales ca ne-am mutat pe o străduță unde n-aveam asfalt, canalizare sau apă curentă. Iar încălzirea e cu centrală pe lemne…deci, trebuie să bagi lemne ca să ai căldură…la început, curentul cădea destul de des, vecini erau destul de puțini, pădurea destul de aproape de noi…În schimb, aveam o priveliște minunată, respiram aer curat, iar copiii aveau spațiu să alerge în voie. Și, mai prețios decât orice, aveam TIMP. Deși aveam business-ul în continuare și făceam fix ceea ce făceam și la București. Deși stăteam chiar în afara Sibiului, la cca 7 km, cu diferența majoră că oriunde am nevoie să ajung în Sibiu, o făceam și o fac în maxim 20 min, fără coadă, fără înjurături în trafic, fără riscul că vreunul din copii ar putea fi lovit pe trecerea de pietoni…în sfârșit, simțeam că trăiesc, că respir și că am timp pentru mine. Am citit multe din cărțile pe care mi le cumpărasem în ultimii ani în București dar pentru care nu avusesem niciodată timp si stare să le citesc… Inițial, culmea, mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu liniștea asta. Nu știam ce să fac în timpul pe care-l câștigasem. Ciudat, nu? Ei bine, în timp, am înțeles cât de mult contează să te oprești din alergare și să te asculți…Cât de multe lucruri nebănuite poți descoperi despre tine și corpul tău. Cât de important este să te reconectezi cu tine ca să-ți poți trăi viața și nu doar să lași timpul să se scurgă pe lângă tine. Cât de vindecător este să-ți bucuri sufletul cu lucruri mici, să-ți dai timp pentru tine, fără să te simți vinovat pentru asta.

Trăim vremuri în care majoritatea dintre noi avem o sănătate precară, ne obișnuim cu oboseala cronică și lipsa de chef, iar stilul nostru de viață este unul bolnăvicios de multe ori…Și, așa cum am mai spus, stă în responsabilitatea noastră să schimbăm lucrurile în bine. Pentru noi și viața noastră. Eu cred cu tărie că fiecare dintre noi are puterea să schimbe scenariul și destinul indiferent de vârstă sau situație socială, dacă își dorește cu adevărat.

Vă îndemn să vă opriți și să vă ascultați pe voi înșivă. Și să aflați dacă e ceva ce merită schimbat!